Lasagna cu carne de vitel

de Merisor in Lasagna, 21 Ian 2017 | 5627 vizualizari

 

Nu fac prea des lasagna, dar când fac, mă străduiesc să fie fix pe placul băieților mei, iar aceasta rețetă de lasagna cu carne de vițel, a primit notă maximă.
Totul este să potrivim gustul sosurilor cu condimentele pe care le agreează cei care servesc preparatul.
 

 

INGREDIENTE

  • 1 pachet foi de lasagna
  • 750 g carne tocată de vițel
  • 250 g carne tocată de porc
  • 2 cepe
  • 1 morcov
  • 1 rădăcină pătrunjel
  • 1/2 rădăcină țelină
  • 5 cățeide usturoi
  • 400 g pastă de roșii cu ardei copt
  • sare
  • piper
  • cimbru
  • busuioc
  • 1 legatură mărar
  • 1 legatură pătrunjel
  • 30 ml ulei de măsline
  • Pentru sosul Bechamel:
  • 50 g unt
  • 50 g făină
  • 50 g parmezan ras
  • 500 ml lapte
  • nucșoară
  • piper
  • sare
  • Pentru gratinat:
  • 50 g cașcaval
  • 50 g mozzarella
  • boia de ardei dulce și iute
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Lasagna cu carne de vitel:

Amestecăm carnea tocată și o condimentăm cu sare, piper, cimbru și busuioc.

Inăbușim legumele curățate și tocate, în ulei cu puțină apă, iar când sunt ușor pătrunse, adăugăm carnea tocată și le amestecăm .

Când carnea este bine preparată, adăugăm pasta de roșii cu ardei copt și mai lăsăm ingredientele să se prepare încă 10 minute, timp în care potrivim gustul cu sare și condimente, iar la final, adăugăm verdeața tocată mărunt.

Urmărim să obținem un sos ușor fluid, pentru a hidrata foile de lasagna în timpul preparării.

Dacă sosul este gros, ar trebui să fierbem foile de lasagna, înainte de asamblare.

Pentru sosul bechamel, topim untul și desfacem făina în el, apoi adăugăm, treptat, laptele fierbinte și amestecăm continuu.

Lăsăm sosul bechamel să fiarbă pentru două, trei clocote, îi potrivim gustul cu puțină sare, piper și nucșoară, iar după stingerea focului, adăugăm parmezanul ras și îl omogenizăm.

Într-un vas termorezistent, așezăm un strat de sos bechamel, apoi puțină carne tocată, un rând de foi de lasagna, iar carne tocată, foi lasagna și tot așa până se termină foile, iar deasupra, peste ultimul rând de foi, întindem restul de sos bechamel, radem cașcavalul și mozzarella peste el și presăram boia de ardei, nucșoară și piper.

Dăm tava la cuptorul preîncălzit la 190 de grade C, pentru 40-45 de minute, sau până când foile de lasagna sunt bine pătrunse. Facem testul cu furculița ca să ne dăm seama.

Servim lasagna cu carne de vițel, caldă, alături de murături, salată sau cu ketchup.

Să vă fie de folos!

 

TIPS-URI

1

Dacă sosurile nu sunt ușor fluide, așa încât să hidrateze foile de lasagna în timpul preparării, recomand ca foile să fie scufundate în apă clocotită cu un praf de sare, pentru câteva secunde, maxim 1 minut.

Daca ti-a placut reteta noastra "Lasagna cu carne de vitel" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

4384 puncte

laura_n

2312 puncte

Rocsi

1691 puncte

bucatarasa

1554 puncte

Caty

1318 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Lasagna cu pui si ciuperci